Parodonțiul este alcătuit din totalitatea țesuturilor care se formează în jurul dintelui în timpul evoluției morfo-genetice și care se restructurează în permanență în timpul funcției aparatului dento-maxilar.
Complexul de țesuturi din jurul dintelui, cu excepția acelora din jurul apexului (vârful rădăcinii), poartă denumirea de parodonțiu marginal. Topografic, există parodonțiul de înveliș (fibromucoasa gingivală și ligamentele supraalveolare) și parodonțiul de susținere (cement radicular, os alveolar și desmodonțiu).
Parodonțiul se formează sub influența stimulilor funcționali ce pornesc de la dinte începând din timpul erupției și mai apoi în perioadele funcționale ale masticației.
Inflamația gingivală este frecvent rezultatul nefast al acțiunii produșilor rezultați din activitatea microbiană de la nivelul plăcii bacteriene, dar poate apărea și în urma ocluziei traumatice (ocluzia adâncă acoperită), a malpozițiilor dentare (înghesuiri, angrenaje inverse), a unor parafuncții ale buzelor și limbii, a respirației orale, a unor iritații mecanice produse prin periaj intempestiv sau de elementele aparatelor ortodontice.
Pot apărea forme inflamatorii acute sau cronice, distrofice (parodontoză), mixte (degenerative-inflamatorii), parodontoame.
Formele inflamatorii acute se clasifică în:
Papilita – proces inflamator localizat la nivelul papilei interdentare, determinat de placa bacteriană, de iritații mecanice (masticație, periaj) sau chimice (pansamente arsenicale sau cu paraformaldehidă)
Gingivita acută – inflamație la nivelul gingiei libere marginale care poate fi consecutive unor papilite cu factorii etiologici enumerate mai sus, sau poate apărea în cadrul unor suferințe generale.
În perioada 0-3 ani, cea mai frecventă este gingivita care însoțește tulburările de erupție ale dinților temporari. Congestia gingivală și pruritul se asociază cu hipersalivație, fenomene de obicei tranzitorii. În cazuri grave de suprainfecție procesul poate interesa și sacul follicular al dintelui ce urmează să erupă. Pot să apară de asemeni și gingivite traumatice, aftoase, herpetice, candidozice.
În perioada 3-7 ani sunt frecvente gingivitele de inactivitate datorită cariilor complicate ale molarilor temporari și gingiva-stomatitele care însoțesc febrile eruptive (rujeola, varicella, scarlatina).
În perioada 7-12 ani pot apare gingivite legate de erupția molarilor permanenți sau în cadrul unor tulburări endocrine (gingivite de pubertate), tulburări metabolice sau consecutive unor tratamente medicamentoase. Alături de formele inflamatorii pot să apară și forme hiperplazice, caracteristică fiind gingivita hidantoinică.
Formele inflamatorii cronice sunt:
Gingivita cronică apărută prin cronicizarea formelor acute dacă terapia întârzie, nu este corectă sau dacă factorii cauzali nu sunt îndepărtați.Modificările sunt prezente doar la nivelul gingiei superficiale.
Parodontita marginală cronică superficială apărută în urma persistenței factorilor iritativi în condițiile prezenței plăcii muco-bacteriene. Apar sângerări și prurit gingival, senzație de tensiune, halenă, iar pe radiografii încep să apară modificări superficiale osoase.
- Parodontita marginală cronică profundă apărută atunci când procesele inflamatorii se extend în parodonțiul de susținere a dintelui. Sângerarea și pruritul se accentuează, apare jenă masticatorie datorită mobilității dentare accentuate. Papilele interdentare sunt violacee și tumefiate, apar pungi parodontale migrări dentare, interferențe ocluzale. Osul alveolar este resorbit în diferite grade.
Formele distrofice (parodontoza juvenilă) sunt rare la copii, dar pot apărea la adolescenți și se caracterizează prin atrofia rapidă a osului alveolar. Interesează grupe de dinți (molarii primi și incisivii) sau pot să fie generalizate. Se remarcă retractile gingivală, mobilitate și migrări dentare. Etiologia nu este clar cunoscută, dar ca factori agravanți se consideră frenurile înalt inserate, periajul traumatizant.
În cadrul formelor mixte (degenerative-inflamatorii) tipic pentru copii este sindromul Papillon-Lefevre. Debutul este imediat după erupția incisivilor temporary și se repeat cu fiecare grup al dinților permanenți astfel încât, într-un interval de 2-3 ani de la eruptive, dinții se pierd de pe arcadă după leziuni inflamatorii și degenerative dramatice, pungi parodontale adânci, secreție abundentă, mobilitate dentară, halenă, resorbții osoase importante (dintele “plutește”). Ca factori etiopatogenetici se consideră cosangvinitatea, deficite imunologice.
Parodontoamele sunt forme proliferative de parodontopatii determinate atât de creșterea numărului cât și al volumului elementelor structurale. Se disting:
- Gingivita pubertară care apare în perioada pubertară (11-12 ani) dar și premenstrual. Este caracteristică prezența inflamației la nivel frontal superior. Etiologia este hormonală, întreținută de factori iritativi locali.
- Gingivita din hipovitaminoza C
- Gingivite medicamentoase (la copii epileptici tratați cu hidantoină; cedează la întreruperea tratamentului)
- Gingivita din leukemia acută și cronică în care gingia este palidă, foarte dureroasă, sângerează la cea mai mică atingere sau spontan, dinții sunt mobili
- Elefantiaza gingivală care are de obicei caracter familial, poate fi generalizată sau localizată (epulis gingival). Gingia este normală la naștere, modificările apărând odată cu erupția dinților.
Un rol esențial în profilaxia apariției afecțiunilor gingivo-parodontale la copii revine în primul rând combaterii plăcii muco-bacteriene printr-o igienă orală corectă, dar obligatoriu trebuie realizat tratamentul cariilor, înlăturarea obiceiurilor vicioase (suptul degetelului, aspirația buzelor, respirația orală), tratamentul anomaliilor dento-maxilare. Este foarte importantă alimentația sănătoasă pentru prevenirea apariției deficitelor vitaminice.
Tratamentul este recomandat numai după punerea unui diagnostic corect și complet și constă în igienizare profesională, clătiri cu soluții antiseptice, aplicații topice de substanțe astringente, tratamente locale cu paste pe bază de antibiotice specifice. În formele grave tratamentul local este completat de un tratament antibiotic general prescris pe baza antibiogramei realizate la nivelul secreției din șanțul gingival.
La copii, tratamentul chirurgical este indicat în cazul inserțiilor anormale ale frenurilor, în formele grave rezistente la tratament și în cazul gingivitelor hiperplazice localizate (epulis).
Planul de tratament este individualizat, iar colaborarea micuțului pacient este esențială. Controalele repetate după terminarea unor faze terapeutice și ulterior controlul periodic la 3 luni sunt obligatorii pentru menținerea rezultatelor.
Dăruiți-i copilului dumneavoastră un zâmbet sănătos!
