Urmăriți-ne:

Pentru a finaliza cu succes planul de tratament ortodontic este absolut necesară cooperarea pacienților cu medicul specialist ortodont. Dinții și maxilarele se vor deplasa înspre direcția lor corectă dacă pacientul poartă în mod conștiincios elasticele intraorale, arcul facial (Head-gear) sau alte componente ale aparatului, prescrise de medicul ortodont. Următoarele paragrafe descriu tipurile de componente/accesorii care ar putea fi necesare în timpul tratamentului.

Alte dispozitive ortodontice: disjunctor, head-gear și altele

Bara palatinală – este un accesoriu al aparatelor ortodontice fixe sub forma unui arc de sârmă prevăzut cu o buclă, sudat sau atașat la nivelul tubușoarelor palatinale ale inelelor de la nivelul molarilor superiori. Are rol de ancoraj și de prevenire a mișcărilor nedorite care pot apărea la nivelul molarilor superiori, dar prin activarea de către medical ortodont poate avea și un efect de derotare al acestora.

Alte dispozitive ortodontice: disjunctor, head-gear și altele

Bara palatinală cu buton Nance – este un accesoriu al aparatelor ortodontice fixe sudat sau atașat la nivelul tubușoarelor palatinale ale inelelor de la nivelul molarilor superiori asemănător barii palatinale prevăzut în plus cu un buton acrilic ce se sprijină în partea anterioară a bolții palatine, crescând astfel valoarea ancorajului oferit.

Alte dispozitive ortodontice: disjunctor, head-gear și altele

Bara linguală – este un accesoriu al aparatelor ortodontice fixe sub forma unui arc de sârmă aplicat la nivelul tubușoarelor linguale ale inelelor de la nivelul molarilor inferiori. Are rol de ancoraj și de prevenire a mișcărilor nedorite care pot apărea la nivelul molarilor inferiori, dar prin activarea de către medical ortodont poate avea și un efect de derotare al acestora.

Alte dispozitive ortodontice: disjunctor, head-gear și altele

Quad-Helix – este un aparat ortodontic cimentat în cavitatea bucală, folosit pentru expansiunea arcadei dentare superioare, producând și o ușoară deschidere a suturii medio-palatine. Este atașat la nivelul molarilor prin intermediul a două inele ortodontice și este prevăzut cu 4 bucle prin a căror activare se realizează lărgirea arcadei dentare și asigurarea spațiului necesar dinților înghesuiți. Se folosește și pentru corectarea ocluziei încrucișate (inverse) posterioare cauzată de o îngustare a maxilarului superior. Cea mai mare rată de succes o are în cazul pacienților tineri, în creștere. Este necesară o perioadă de contenție pentru a preveni apariția recidivei.

Alte dispozitive ortodontice: disjunctor, head-gear și altele

Disjunctorul – este un dispozitiv ortodontic folosit în vederea deschiderii suturii medio-palatine în cazul îngustării foarte mari a arcadei superioare, cu bolta palatină adâncă și îngustă, la pacienții la care arcada inferioară este normal dezvoltată. După unii autori este indicat în special la pacienții cu tulburări respiratorii (respirație orală) cu fosele nazale anormal de îngustate. Disjuncția ortodontică se poate face numai până la închiderea suturii medio-palatine (14 ani la fete, 18 ani la băieți), ulterior putându-se realiza numai prin asistare chirurgicală. Dispozitivul este prevăzut 4 inele ortodontice cimentate pe molari și pe premolari și cu un șurub prin a cărui activare se obține desfacerea suturii medio-palatine (observată de către dvs. prin apariția unui spațiu între cei doi incisivi superiori – diastema). Ortodontul vă va sfătui despre când și cum să vă activați disjunctorul. Când se atinge nivelul de dilatare dorit va trebui să purtați aparatul încă câteva luni pentru osificarea zonei dilatate și prevenirea recidivei.

Alte dispozitive ortodontice: disjunctor, head-gear și altele

Dispozitiv Herbst – este un aparat ortodontic care reduce treapta sagitală prin favorizarea avansării arcadei mandibulare și distalizarea arcadei maxilare. Acest aparat fix este folosit mai mult pentru tineri în perioada de creștere și este purtat între 12 și 15 luni.

Alte dispozitive ortodontice: disjunctor, head-gear și altele

Pendulum – este un aparat ortodontic cimentat, folosit pentru distalizarea molarilor maxilari.

Alte dispozitive ortodontice: disjunctor, head-gear și altele

Distal-jet (distalizator) – este un aparat folosit pentru corectarea poziției molarilor (distalizarea acestora) în cazul unor anomalii dento-maxilare în sens sagital. Este eficient mai ales în perioada dentiției mixte, dar se folosește cu succes și în dentația permanentă.

Alte dispozitive ortodontice: disjunctor, head-gear și altele

Fastback – cel mai nou aparat ortodontic de distalizare a molarilor superiori, prevăzut cu 1-2 șuruburi Leone care dezvoltă o forță continuă și predeterminată, cu o direcție precisă. Permite și aplicarea concomitentă a brackets-urilor.

Alte dispozitive ortodontice: disjunctor, head-gear și altele

Lip-Bumper – este un aparat de interceptie care funcționează prin intermediul forței musculare dezvoltată de către buze (orbicular). Buza inferioară care vine în contact intim cu porțiunea anterioară acrilică a lip-bumperului va dezvolta o forță care va acționa prin intermediul acestuia asupra primilor molari inferiori menținându-i pe loc (ancoraj) sau producând o ușoară distalizare. În același timp este limitată forța de acțiune a buzei inferioare asupra dinților frontali și obiceiul vicios de interpunere/aspirare a acesteia.

Alte dispozitive ortodontice: disjunctor, head-gear și altele

Head-gear – dispozitiv ortodontic-ortopedic extraoral prevăzut cu o capelină/bandă cervicală și un arc extraoral care face legătura cu un arc intraoral, folosit pentru inhibarea dezvoltării sagitale a maxilarului și stimularea dezvoltării mandibulei având ca scop ghidarea lentă a creșterii faciale și osoase prin intermediul mișcărilor dentare în direcția corectă. Forța este aplicată asupra arcului facial prin intermediul elementelor elastice de tracțiune. Pentru a fi eficient trebuie să fie purtat minim 10-12 ore/zi, iar impactul maxim îl are în perioada puseului de creștere (8-10 ani la fete, 10-12 ani la băieți). Este folosit și ca dispozitiv de ancoraj maxim.

Alte dispozitive ortodontice: disjunctor, head-gear și altele

Masca Delair – dispozitiv ortodontic-ortopedic extraoral folosit pentru stimularea dezvoltării maxilarului superior și inhibarea dezvoltării sagitale a mandibulei.

Bărbița și capelina – este un dispozitiv ortopedic extraoral care are rolul de a inhiba creșterea anterioară a mandibul, putând fi aplicat încă din perioada dentației temporare.

Daruiti-i copilului dumneavoastra un zambet sanatos!

DR.OLIVIA POMANA

Medic Specialist Stomatolog, Stomatologie Pediatrica, Ortodontie si Ortopedie dento-faciala

Contact: Clinica DentaCare
Str. Republicii nr. 88, Cluj-Napoca
Tel.: 0740.148.528