Odontoterapia terapia odontală reprezintă tratamentul cariei dentare.
Medicul stomatolog va aprecia gradul de afectare al dinților prin carie și vă va recomanda cel mai eficient tratament pentru leziunea dvs. dentară.
Cel mai des cariile se dezvoltă pe suprafețele de masticație ale dinților, în șanțurile și fosetele dinților, dar uneori apar în zone mai puțin vizibile ale dinților și anume la punctele de contact dintre dinți. În acest caz numai medicul stomatolog va aprecia existența sau nu a cariei dentare.
În mod normal este necesar să vă prezentați la un control stomatologic la un interval de 6 luni. Numai în acest fel se pot descoperi leziuni carioase în stadiu incipient. Depistarea cariilor dentare în faza incipientă garantează eficiența tratamentului efectuat. Cu cât leziunea carioasă este descoperită mai devreme, cu atât sunt șanse mai mari de a păstra dintele vital (cu nerv).
În cazul în care nu v-ați prezentat la medic periodic, veniți imediat ce ați observat o modificare de culoare pe suprafața dintelui sau la primul semn de sensibilitate dentară (la rece, cald, dulce, presiune,etc.)

Cabinetul nostru vă pune la dispoziție o gamă foarte largă de materiale moderne folosite pentru tratamentul cariei prin metode minim-invazive, urmărind a realiza un tratament rezistent pe termen lung, cât și fizionomic, aspectul estetic fiind foarte important pentru pacienții noștri.
Materialele folosite în clinica noastră fiind unele dintre cele mai nou apărute în domeniul stomatologic ne permit să vă oferim o garanție pentru toate obturațiile coronare (plombele) pe o perioadă de minim 2 ani.
